Mărire sâni cu implant mamar - Detalii operație
Home » Specialități » Chirurgie estetică » Remodelare sâni » Mărire sâni cu implant mamar – prezentare » Mărire sâni cu implant mamar – detalii operatie
Mărire sâni cu implant mamar – detalii operatie
Mărirea sânilor
Mărire sâni cu implant mamar
Pentru multe femei mărirea sânilor este foarte importantă pentru a se simți bine, frumoase, seducătoare. Procedura de mărire sâni cu implant mamar crește considerabil încrederea în sine și cum aceasta este o condiție esențială pentru sănătatea și reușita noastră în viață ar trebui să fie o prioritate pentru dumneavoastră.
Mărirea sânilor cu implant mamar, cunoscută și ca mamoplastia de augmentare, se adresează femeilor care consideră că sânii lor sunt prea mici sau corectează scăderea în volum a sânilor după alăptare sau după o pierdere semnificativă în greutate.
Cu ajutorul implanturilor mamare de silicon se mai poate rezolva si o asimetrie mamară. În afara intervenției chirurgicale prin care se introduce un implant mamar, nu există nici o altă metodă care să crească evident mărimea și consistența sânilor.
Totul despre implantul mamar
Materialul din care sunt confecționate implanturile este siliconul, material care datorită biocompatibilității sale este cel mai des folosit pentru implanturile medicale.
În afară de confecționarea implantelor mamare, siliconul are multe alte întrebuințări în medicină :
– învelișul firelor de sutură,
– strat de protecție pentru valvele artificiale pentru inimă,
– implante de silicon pentru pacienți cu afecțiuni ortopedice.
În urmă cu aproximativ 12 ani a existat suspiciunea că există o legătură între implantul mamar din silicon și două boli specifice: cancerul mamar și boala autoimună.
Au fost adunate date științifice de la peste 2.000.000 de femei cu implante din întreaga lume. Ele atestă faptul că nu există nici o dovadă care să sugereze că siliconul ar cauza vreun tip de cancer sau boala autoimună. Rezultatele sunt comunicate de Universitatea California de Sud prin „Jurnalul de Chirurgie Plastică și Reconstructivă”, Universitatea din Calgary – Canada prin „Jurnalul Englez de Medicină”, Clinica Mayo – SUA și toate atestă că nu există o creștere a riscului pentru cancerul mamar la femeile cu implante din silicon.
Boala autoimună este un termen general pentru a descrie un sistem imunitar care răspunde defensiv la substanțe care fac parte din propriul organism. Aceste probleme apar spontan, la populația obișnuită. Teoria că siliconul ar putea cauza boala autoimună este greșită, aceasta fiind demonstrată de numeroase teste făcute pe grupuri de femei cu implante. Studiile clinice au demonstrat că nu există nici o legătură între implantele de silicon și dereglările de țesut.
Există studii ce continuă să verifice aceste rezultate pe un grup mare de femei, în timp mai îndelungat. Implantele sunt fie preumplute cu gel siliconic, fie sunt umplute intra-operator cu ser fiziologic. În ultimii ani, în toată Europa s-a revenit la folosirea implanturilor mamare cu gel, iar începând din anul 2003 s-a hotărât că ele pot fi din nou folosite și în Statele Unite.
Tipuri de proteze mamare
După forma acestora există:
– proteze mamare rotunde
– proteze mamare anatomice (implant mamar anatomic)
Dupa textura implanturilor mamare exista:
– implant mamar neted,
– implant mamar nano-texturat,
– implant mamar micro-texturat,
– implant mamar macro-texturat.
Ce paciente pot beneficia de mărirea sânilor cu implant mamar
De mărirea sânilor poate beneficia orice femeie care dorește o îmbunătățire, nu perfecțiune, în modul cum arată. Dacă sunteți realistă în dorințe, ați putea fi o bună candidată.
Riscurile operației de augmenare mamară
Nu există operație care să nu implice un risc. Riscurile trebuie discutate amănunțit cu chirurgul și cu medicul anestezist, înainte de operație.
În afara riscurilor pe care orice anestezie generală le implică, pot apărea:
– infecții,
– hematoame,
– cicatrici inestetice.
Cea mai întâlnită problema în legătură cu această intervenție este contractură capsulară (țesutul conjunctiv face o capsulă în jurul implantului care începe să se strângă). În formele mai avansate, trebuie reintervenit și schimbat sediul protezei (dacă a fost pusă în fața mușchiului pectoral, este mutată în spatele acestuia). De multe ori trebuie schimbată și proteza. Este o complicație care nu ține de tehnica chirurgului și nici de calitatea implantului, ci de reacția particulară a pacientei.
Unele femei spun că sfârcurile au o hiper sau hipoestezie (hiper sau hiposensibilitate). Se pot întâlni suprafețe mici de amorțeală în apropierea inciziei. Aceste simptome dispar de obicei în timp, dar pot fi și permanente la unele paciente.
Nu există dovada că implantele afectează fertilitatea, sarcina sau alăptarea. Dacă ai alăptat în ultimul an înainte de operație, s-ar putea să produci lapte câteva zile după operație. Acest fapt poate cauza un disconfort, dar poate fi tratat cu medicația prescrisă de noi.
Ocazional, implanturile se pot sparge și pot curge. Spărturile pot apărea ca rezultat al unor accidente și, în foarte rare situații, chiar spontan. Dacă un implant salin se sparge, acesta se va dezumfla în câteva ore și serul va fi absorbit de corp fără nici o complicație.
Dacă la un implant umplut cu gel apare o ruptură, se pot întâmpla unul sau mai multe fenomene. Dacă învelișul se rupe dar capsulă din jurul implantului nu, s-ar putea să nu apară nici o modificare. Dacă se rupe și capsulă, în special după presiuni mari, gelul de silicon se poate muta în țesuturile din jur. Pot apărea astfel schimbări în formă sau fermitatea sânului. Dacă se întâmplă acest lucru, trebuie reintervenit și schimbat implantul.
Indicații preoperatorii
- înainte de operație, trebuie efectuată o mamografie sau ecografie mamară;
- nu mâncați și nu beți nimic după miezul nopții înaintea operației;
- este interzisă administrarea aspirinei și a medicamentelor ce o conțin, cu 2 săptămâni înainte de operație;
- de regulă, operația trebuie făcută în afara perioadei menstruale;
- trebuie să anunțați chirurgul și medicul anestezist dacă aveți probleme medicale (tensiune, probleme vasculare, infarct, diabet, probleme pulmonare, probleme cu sângerarea, epilepsie, probleme neurologice, alergii la diverse medicamente);
- trebuie să anunțați medicul dacă purtați proteze dentare sau lentile de contact;
- dacă fumați, planificați-vă să vă lăsați cu cel puțin 1-2 săptămâni înainte de operație și nu vă apucați decât la minimum 2 săptămâni după operație;
- evitați să vă expuneți în exces la soare înainte de operație;
- nu urmați o dietă strictă înainte de operație deoarece poate întârzia vindecarea;
- dacă răciți sau faceți o infecție de orice fel, operația trebuie amânată;
Intervenția chirurgicală
Mărirea sânilor se face, de regulă, sub anestezie generală și durează 1-2 ore.
Incizia prin care se introduce implantul poate fi făcută la nivelul șanțului submamar, în interiorul areolei sau în axilă. Se încearcă să se obțină în final o incizie cât mai mică și mai puțin vizibilă.
Protezele cu ser pot fi introduse printr-o incizie de 2,5-3 centimetri, iar cele cu gel printr-o incizie de 5-5,5 centimetri.
În privința poziționării protezei față de mușchiul pectoral, ea poate fi pusă fie între mușchi și glanda mamară, fie sub mușchiul pectoral. În ultimii ani, noi introducem obligatoriu protezele cu ser sub mușchi iar pe cele cu gel le introducem fie pre- fie retropectoral, în funcție de aspectul inițial al sânilor (calitatea tegumentului, gradul de ptoză mamară, grosimea glandei și a țesutului adipos). Avantajele și dezavantajele acestor alternative în privința locului inciziei și poziționarea protezei trebuie discutate amănunțit în cadrul consultului preoperator.
După operație se lăsă tuburi de dren pentru 24 de ore, pentru evitarea formării de hematoame care favorizează apariția capsulei.
Spitalizarea postoperatorie
Spitalizarea postoperatorie este între 1-3 zile, perioada în care se administrează antibiotice. Există un disconfort în primele 24-48 de ore, în special în cazul poziționării subpectorale, dar acest lucru se rezolvă prin administrarea de medicație antialgică și miorelaxantă.
Recuperarea postoperatorie
După externare firele se scot după 12 zile de la operație, acest lucru fiind rezolvat fără probleme de medicul de familie al fiecăruia.
Timp de 2-3 luni, trebuie purtat o bustiera pentru implant mamar, bine adaptată la noua formă și la noul volum al sânilor.
De regulă, este bine să evitați eforturile fizice intense în primele 2-3 săptămâni.
În privința cicatricilor, până la 6 luni ele se roșesc și se umflă, iar după 9 luni – 1 an ele se aplatizează și se deschid la culoare. Se recomandă evitarea expunerii la soare pe o perioadă de 1 an de la operație, pentru a nu se produce pigmentarea cicatricilor. Ele nu vor dispărea niciodată complet.
Menționăm că trebuie făcute controale periodice și mamografii de rutină la femeile situate în grupa de vârstă cu risc de cancer mamar. Când faceți o mamografie, trebuie să mergeți la un centru radiologic cu medici experimentați în efectuarea unei mamografii la un sân cu proteză. De asemenea, se pot efectua ecografii mamare.
Concluzii
Cel mai important lucru în ce privește această operație este dorința și decizia personală.
Beneficiile emoționale și psihologice ale acestei operații sunt creșterea încrederii în sine, prin realizarea unui nou „look”. Cu această operație avem o mare experiență, peste 4000 cazuri rezolvate până în prezent.