Blog

Home Articole De ce vor românii să fie mai frumoși

La clinica privată de chirurgie plastică a doctorului Tiberiu Bratu, de la Timișoara, se practică turismul medical. Pacienți din Germania, Italia, Elveția, Japonia sau America se lăsă pe mâinile medicului timișorean pentru a deveni mai frumoși.

Operația estetică a început să îi cucerească, încet dar sigur, și pe români. Această modă a luat avânt în urmă cu zece ani, mai întâi în rândul fetelor care s-au lăsat “tăiate” pentru a arăta mai bine. Acum, nu mai contează nici vârstă, nici statutul, nici sexul. Tiberiu Bratu este primul chirurg plastician din zona de vest a României.

“În 1987, după terminarea specializării de la București, am fost repartizat la Timișoara, unde s-a înființat o secție de Chirurgie Plastică la Spitalul Județean. Când am venit, nu era niciun medic, doar câteva asistente foarte bune. S-a făcut clinică pentru minerii care veneau cu arsuri de la minele din Valea Jiului. Nu se făcea microchirurgie, dar se făcea o chirurgie plastică corectă, cu rezultate foarte bune. Reconstrucții la degete, mâini, arsuri de peste 70 la sută. Sunt mândru că am făcut un centru puternic. Am avut șansa să se facă la Timișoara Clinica de Chirurgie Plastică «Casa Austria», cea mai modernă clinica din zona de Vest. Aici se poate face urgență de orice grad, replantări, rezolvări de defecte mari și arsuri mari”, începe povestea Tiberiu Bratu, chirurg plastician de renume atât în România cât și în străinătate, cu peste 30.000 de intervenții chirurgicale efectuate, din care peste 12.000 de operații de chirurgie estetice efectuate în clinică Brol. Este președintele Societății Române de Chirurgie Estetică și șeful Clinicii de Chirurgie Plastică „Casa Austria” din Timișoara.

Chirurgia plastică a ajuns astăzi să se redefinească. Emanciparea a făcut ca oamenii să își dorească să arate mai bine decât i-a lăsat natura. Tiberiu Bratu a deschis, la Timișoara, în 1995, prima clinică privată de chirurgie estetică din România: Brol.

„Chirurgia estetică a început să fascineze. Îi determină pe tinerii mediciniști să aleagă chirurgia plastică, cu gândul că vor face chirurgie estetică. E la modă și se consideră că faci mulți bani. De afară așa se vede, dar nu e chiar așa”, a spus Bratu, șeful secției Chirurgie Plastică și Reparatorie a Universității de Medicină din Timișoara.

“Sunt îngrozit de anumiți sâni expuși la TV”

Cei care se lăsă pe bisturiul lui Bratu nu sunt mulțumiți de cum arată, au o problemă de stimă și chiar complexe mari. Se uită în oglindă și nu le place cum arată.

“În ultimii zece ani, a luat o amploare. La început a fost foarte mediatizat de vedetele de televiziune. Pur și simplu s-a creat o modă. Sunt fete foarte tinere, unele, care vor să răzbească în lumea showbiz-ului. Spun că nu reușești dacă nu ai sânii mari, chiar foarte mari. Sunt surprins neplăcut și îngrozit de anumiți sâni expuși la anumite emisiuni TV. Eu spun că un sân este frumos dacă se armonizează cu corpul. Unele vor să aibă sânii mai mari, altele nu au sâni deloc și au un complex”, a mai declarat Bratu.

Chirurgul nu obișnuiește să vorbească despre vedetele care i-au trecut pragul. „Niciodată nu am spus numele lor, numai dacă ele au făcut acest lucru. Printre cele care au spus că s-au operat la mine se află Ana Maria Prodan și Adriana Bahmuțeanu”, adăugă medicul.

Tiberiu Bratu susține că a refuzat și continuă să refuze să opereze dacă nu este cazul. „Când refuz un pacient îi spun că nu se ducă la cineva unde vede că sala de așteptare e goală și nu are pe cine să opereze. Până se dezmeticesc sunt și operați. și nu vor fi mulțumiți. Aici sunt implicații fantastice. Poți să îi schimbi viața omului. și e vorba și de experiență. Începi să simți că ești stăpân după ce faci peste 300 de operații. Când ai câteva mii poți să spui că ai văzut cam tot ce înseamnă complicație. Trebuie să știi să rezolvi problemele. La lifting trebuie ținut cont de starea pielii, de vârstă, de eventuale boli”, a mai declarat Bratu.

Turism medical la Timișoara

Timișoara este vizitată de mii de pacienți din Germania, Italia, Elveția, Japonia sau America, care vin la clinica lui Bratu pentru a deveni mai frumoși. Prețurile sunt mai mici, iar calitatea este de nivel occidental.

„La nivel mic facem și noi un pic de onoare țării. Sunt onorat când vine un pacient de peste hotare. E ceva pentru țară. 80 la sută din pacienți sunt din afară. Dacă mergi al Milano, la profesorul Nava, plătești 10.000 de euro pentru implant. La noi e 3.500 de euro. Dacă vrei să te opereze un medic, la subsolul unei vile la Milano, poate fi ca la noi prețul. Dacă vrei unul care nu are diploma, e și mai ieftin. În Italia majoritatea chirurgilor sunt de medicină generală. Nu sunt obligați să fie plasticieni”, a declarat Bratu, care face în jur de 700-800 de operații pe an.

Clienții apelează la estetician pentru corecții la nivelul fetei (lifting, operație la nas -rinoplastie, pleoape, sprâncene), fie operații la sâni (mărire, ridicare sau micșorare) sau abdomen, lipoaspirație, transplant de păr, .

„Sunt cazuri în care ele vor neapărat operație, iar eu le spun că nu au nevoie. Unele vor sâni mai mari, deși le au mari. Le spun că nu ar trebuie să se opereze. Discuția începe cu absolut toate riscurile, le arătăm poze cu complicații, ce trebuie să facă după. E foarte important ce face pacienta post-operator. Orice acțiune umană are un grad de risc”, a mai declarat Tiberiu Bratu.

Operațiile de micșorare de sâni sunt mai dificile decât cele de mărire. „E o greutate foarte mare pentru unele femei și devine o necesitate. De multe ori scoatem două kilograme dintr-un sân. E ca și cum ai duce un rucsac mai măricel, tot timpul. Se modifică coloana, se cocoșează. Mamoreducția e operație mai lungă, mai elaborată decât augmentarea mamară”, explică specialistul.

Operații estetice pentru octogenari

Tiberiu Bratu a avut, de curând, ca pacienți, două persoane trecute de 80 de ani. „A venit un profesor de la Medicină, de 83 de ani. I-am făcut lifting. Mi-a cerut să pun în concordanță ceea ce simte la cum arată. Se simțea tânăr. Avea și o prietenă cu 35 de ani mai mică. Când suntem tineri ni se pare ciudat, dar la 80 de ani nu o să ni se pară că avem 80 de ani. Sufletul nu îmbătrânește. Vârsta ține de suflet. Acum două săptămâni a venit o doamnă de 80 de ani, fosta economistă. și-a îngrijit soțul paralizat timp de zece ani. După ce a murit a venit să își facă un lifting. Unii colegii îmi spuneau să nu ne încurcăm. Dar s-a comportat exemplar. Ba chiar ea încuraja și ajută o colegă de salon mai tânără. Persoanele arată cu 10-15 ani mai tinere după operație”, a povestit Tiberiu Bratu.

„Nu trece nici glonțul prin proteză”

Există o serie de legende care circulă despre silicoanele și implanturile mamare. „Dacă se prăbușește avionul, vă spun că protezele scapă. Nu trece nici glonțul prin ele. Are o structură extrem de rezistență. Nu se poate rupe, e imposibil. Nu curge, nu se scurge în organism, nici legătura cu cancerul de sâni, nici cu imposibilitatea de alăptare nu este adevărat. Plus că nici cancer nu provoacă”, a afirmat Bratu.

Ce se întâmplă în cazul celor care doresc să își facă operații după operații? „Cher are peste 50 de operații. Nu mai vorbim de Michael Jackson. Poate să apară o tulburare, să devină ca un drog. E ca și în cazul celor care își fac un tatuaj, apoi nu se mai opresc. Chirurgul trebuie să aibă tăria să spună stop. Așa e moral. Totuși lucrezi cu oameni”, a mai spus Bratu.

Operații pentru transexuali la Timișoara

Interesant este că la Timișoara se fac și operații de schimbare de sex. „Transexuali am operat. Am făcut amputație de sâni la o pacientă care avea schimbat numele prin hotărâre judecătorească. Era Ion nu Ioana. Dar era femeie cu uter, cu ciclu. După amputația de sâni trebuia să fac reconstrucție de penis. A stat o blondă superbă cu el. Toată noaptea l-a păzit. E dificil să faci reconstrucție de organe genitale. Să faci vaginul e mai ușor. Eu am făcut două-trei vaginuri. Dar am și refuzat să fac operații. A venit unul din Germania. Voia să îi pun sâni, dar în pașaport era bărbat”, a mai spus Bratu. Chiar medicul timișorean și-a făcut o operație estetică la pleoapele inferioare, să arate mai tânăr cu șapte-opt ani.

„Sfatul călugărilor și preoților a fost să nu exagerez”

Inevitabil, vine și întrebarea, „Ce spune Divinitatea?”. Pentru că se spune că Dumnezeul ne-a lăsat pe pământ așa cum suntem și că ar fi un păcat să se intervină în această „muncă”.

„În ultimii ani m-am tot gândit la asta, am discutat mult cu prieteni călugări. La vârsta mea mă interesează mai mult să fiu în concordanță cu Doamne Doamne, să mântuiesc sufletul. Viața trece extrem de repede și vreau să fac numai lucruri corecte. Sfatul călugărilor și preoților a fost să nu exagerez. și de multe ori cu o operație estetică faci un bine. Cei care trec prin asta pot munci mai bine, devin mai buni, ajută și pe alții. Dacă un pacient îmi spune că i-am schimbat viața, că au o relație normală cu un partener, e o reușită”, a explicat Tiberiu Bratu, care are peste 13.000 de operații estetice în mediul privat.

„Întinerești dacă ai pacea din tine. Dacă ai frământări, nu ești mulțumit de cei din jur, de tine, atunci nu ai cum să arăți bine în exterior”, a adăugat Tiberiu Bratu.

O operație de mărite de sâni costă la clinica lui Bratu între 3.300-3.500 de euro. „În preț este inclus și TVA-ul. Ni s-a adăugat acest TVA pentru că se consideră un moft chirurgia estetică. Eu nu am adăugat în plus TVA-ul la această sumă. Ajutăm statul român, poate terminam autostrăzile…”, a mai precizat Tiberiu Bratu.

Articol publicat în ziarul Adevărul.