Micșorarea sânilor
Home » Specialități » Chirurgie estetică » Remodelare sâni » Micșorarea sânilor – prezentare » Micșorarea sânilor – detalii operatie
Micșorarea sânilor – detalii operatie
Micșorarea sânilor
Totul despre micșorarea sânilor
Sănii sunt unul dintre elementele cele mai importante ale frumuseții feminine, simbol al sexualității, al maternității și zona erogenă prin excelență. De aceea volumul și forma sânilor constituie o preocupare permanentă și primordială în viața unei femei.
Mamoplastia de reducție (micșorarea sânilor) poate rezolva problemele legate de sânii foarte mari și ptozați, care pot merge de la dureri la nivelul gâtului, urechilor, spatelui și iritări ale pielii, la deformări scheletale și probleme de respirație. Alte probleme, minore, dar prezente, sunt dificultatea în procurarea sutienului și în alegerea vestimentației.
Aceste fenomene se reflectă negativ asupra psihicului femeii, la fel ca în cazul sânilor foarte mici.
Micșorarea sânilor se practică din anii ’50, de atunci un număr mare de femei beneficiind de rezultatele acestei intervenții.
Ce paciente pot beneficia de micșorarea sânilor?
Mamopexia de reducție se adresează femeilor cu sânii foarte mari și „lăsați” (ptozați). Nu există exerciții pentru micșorarea sânilor și nici un tratament medical nu poate rezolva acest handicap.
La consultația inițială este important să discutați cu chirurgul despre așteptările dumneavoastră, fiindcă fiecare individ are o viziune diferită în ce privește mărimea, forma sânilor și aspectul cicatricilor. Ar trebui să discutați unde va fi poziționată areolă și mamelonul și să fiți sigură că înțelegeți ce cicatrice va rezulta.
Riscurile operației de mamoplastie de reducție
Nu există operație care să nu implice un risc. Fiind o intervenție chirurgicală mare, riscurile trebuie discutate amănunțit cu chirurgul și cu medicul anestezist, înainte de operație.
În afara riscurilor pe care orice anestezie generală le implică, pot apărea infecții sau hematoame care pot determina apariția de cicatrice inestetice. Chiar și fără aceste complicații, operația lasă cicatrice ce pot fi observate și care sunt permanente. Vindecarea mai grea și cu cicatrice mai late apare de regulă la fumători.
Pot apărea modificări ale sensibilității areolei și mamelonului, care foarte rar sunt permanente. Procedura vă poate lăsa cu sâni de dimensiuni ușor diferite sau cu areolele poziționate la nivele diferite. Deoarece procedura secționează multe canale galactofore, în foarte rare situații este posibilă pierderea permanentă a posibilității de alăptare.
Micșorarea sânilor nu este o operație simplă, dar în mod normal este sigură dacă este făcută de un chirurg plastician experimentat.
Indicații preoperatorii
- înainte de operație, trebuie efectuată o mamografie sau ecografie mamară;
- nu mâncați și nu beți nimic după miezul nopții înaintea operației;
- este interzisă administrarea aspirinei și a medicamentelor ce o conțin, cu 2 săptămâni înainte de operație;
- de regula, operația trebuie făcută în afara perioadei menstruale;
- trebuie să anunțați chirurgul și medicul anestezist dacă aveți probleme medicale (tensiune, probleme vasculare, infarct, diabet, probleme pulmonare, probleme cu sângerarea, epilepsie, probleme neurologice, alergii la diverse medicamente);
- trebuie să anunțați medicul dacă purtați proteze dentare sau lentile de contact;
- dacă fumați, planificați-vă să vă lăsați cu cel puțin 1-2 săptămâni înainte de operație și nu vă apucați decât la minimum 2 săptămâni după operație;
- evitați să vă expuneți în exces la soare înainte de operație;
- nu urmați o dietă strictă înainte de operație deoarece aceasta poate întârzia vindecarea;
- dacă răciți sau faceți o infecție de orice fel, operația trebuie amânată;
Intervenția chirurgicală
Mamopexia de reducție (micșorarea sânilor) se face sub anestezie generală. Durează între 2 și 3 ore, în funcție de complexitatea cazului.
Există foarte multe tehnici, cea mai folosită procedură presupune o incizie în formă de ancoră,urmărind conturul natural al sânului. Se excizează surplusul de tegument, mamelonul și areola fiind mutate mai sus după un desen prestabilit. De asemenea, se face decolarea glandei de pe mușchiul pectoral, se scoate excesul de țesut glandular și grăsime și se fixează cu fire neresorbabile în noua poziție.
Se poate asocia lipoaspirația pentru îndepărtarea țesutului adipos de la nivelul axilei.
Va rezulta o cicatrice circulară în jurul areolei, o cicatrice verticală până în șanțul inframamar și o cicatrice în șanț. Se lasă un drenaj aspirativ pentru 24 de ore.
Spitalizarea postoperatorie
Spitalizarea este de 1-2 zile, perioada în care se administrează antibiotic. Pacienta va purta un bandaj elastic peste pansament. În primele zile, sânii vor fi edemațiați și dureroși.
Recuperarea postoperatorie
După externare, firele se scot la 12 zile de la operație, acest lucru putând fi rezolvat fără probleme de medicul de familie al fiecăruia. Este obligatoriu să purtați un sutien chirurgical timp de 2-3 luni. Pot apărea modificări ale sensibilității areolei și mamelonului, care de regulă dispar în primele 6 săptămâni, fiind foarte rar permanente.
Reluarea lucrului se poate face la maximum o săptămână de la operație iar sporturile solicitante trebuie evitate pentru o perioadă de 1 lună.
Operația nu va împiedica alăptarea în cadrul unei noi sarcini dar aceasta va influența negativ asupra cicatricilor și poziției sânilor.
În privința cicatricilor, până la 6 luni ele se roșesc și se umflă iar după 9 luni – 1 an, ele se aplatizează și se deschid la culoare. Se recomandă evitarea expunerii la soare timp de 1 an de la operație, pentru a nu se produce pigmentarea cicatricilor. Noi depunem toate eforturile pentru a face cicatricile cât mai mici posibile și mai greu de sesizat. Totuși, este important să rețineți că cicatricile de la mastopexie sunt mari și permanente. Din fericire, ele sunt mascate de sutien sau de costumul de baie.
Concluzii
Trebuie să aveți în vedere ca noua poziție a sânilor nu va fi permanentă – efectul gravitației, a sarcinilor, îmbătrânirii și fluctuațiile în greutate putând determină reapariția gradată a ptozei.
Totuși, prin această operație veți scăpa de disconfortul fizic al sânilor mari, corpul va fi mai bine proporționat iar hainele vi se vor potrivi mai bine și, cel mai important, veți scăpa de complexe.
Cu această operație avem o experiență mare, peste 3000 paciente operate într-o perioadă de 15 ani.
Dacă sunteți realistă în așteptări și sunteți pregătită să suportați consecințele care constau într-o cicatrice permanentă, atunci mamopexia de reducție este singura soluție pentru dumneavoastră.