Liftingul (ridicarea) sanilor (mastopexia)
Recuperarea postoperatorie
Dupa externare, firele se scot la 12 zile de la operatie, acest lucru putand fi rezolvat fara probleme de
medicul de familie al fiecaruia. Este obligatoriu sa purtati un sutien chirurgical timp de 2-3 luni. Pot aparea modificari
ale sensibilitatii areolei si mamelonului, care de regula dispar in primele 6 saptamani fiind foarte rar permanente.
Reluarea lucrului se poate face la maximum o saptamana de la operatie iar sporturile solicitante trebuie
evitate pentru o perioada de 1 luna.
Operatia nu va impiedica alaptarea in cadrul unei noi sarcini dar aceasta va influenta negativ asupra
cicatricelor si pozitiei sanilor.
In privinta cicatricelor, pana la 6 luni ele se rosesc si se umfla iar dupa 9 luni - 1 an, ele se aplatizeaza
si se deschid la culoare. Se recomanda evitarea expunerii la soare timp de 1 an de la operatie, pentru a nu se produce
pigmentarea cicatricelor. Noi facem toate eforturile pentru a face cicatricele cat mai mici posibile si mai greu de sesizat.
Totusi, este important sa retineti ca cicatricele de la mastopexie sunt mari si permanente. Din fericire, ele sunt mascate
de sutien sau de costumul de baie.
De asemenea, ar trebui sa aveti in vedere ca un lifting al sanilor nu va tine sanii fermi la nesfarsit -
efectul gravitatiei, a sarcinilor, imbatranirii si fluctuatiile in greutate putand determina reaparitia gradata a ptozei.
Concluzii
Cu aceasta operatie avem o experienta mare, peste 2500 paciente operate intr-o perioada de 15 ani. Daca
sunteti realista in asteptari si sunteti pregatita sa suportati consecintele care constau intr-o cicatrice permanenta,
atunci mastopexia este solutia pentru dumneavoastra.